În această luminoasă dimineață de duminică mă simt ceva mai energizat ca de obicei. O fi de la litrul ala de cola pe care l-am baut în loc de cafea, dar simt cum mă trec toate apele și îmi vine să sar la luptă împotriva extratereștrilor care ne tratează ca pe niște gunoaie sau marțieni de mâna a doua. Așa am ajuns să încep cu o piesă care întregește Gălăgia de acum o săptămână.
În cea mai de succes colaborare a anului, Animal Crossing: New Horizons și DOOM Eternal și-au dat mâna, iar rezultatul este unul neașteptat de mișto. Dovada vie că opusele se atrag (câteodată), ba chiar formează un cuplu de durată, poate și pentru că niciunul dintre cele două (jocuri) nu este o curvă proastă. Issabelle și Doom Slayer fac o pereche adorabilă. Două lumi diferite, doi ca unul, un singur scop în viață. A fost dragoste la primele intestine împrăștiate. Dragoste adevărată!
Aproape deșteptat, mi-am adus aminte de un film care nu avea cum să treacă neobservat în primul an din era Covid-19 și diversele variante ce-i vor urma. Joker (Joaquin Phoenix) este sărmanul instabil pe care societatea se cam p**ă, iar povestea sa tragică se pupă de minune cu piesa It'll Be Ok a formației Limp Bizkit. Acum, n-oi fi eu mare fan Bizkit, dar mamă, ce bine merge șlagărul ăsta cu secvențele decupate din film.
O să fie bine (It'll Be Ok)? N-am nici cea mai vagă idee. Dacă aveți impresia că am intenționat să închei pe un ton optimist dimineața asta de duminică, vă înșelați. Așa s-a nimerit. Ba chiar ar fi ieșit pe dos, dacă nu v-ați fi trezit deja cu Issabelle și Doom Slayer.
Doar că nu la realitate. Oops!
Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/galagia-de-duminica-doom-crossing-vs-joker/