Unde te crezi? Ajunsesi la nebuni? Copil bezmetic. Nu vezi să stai unde ți-e bine? Ții tu să cauți alt tăiș? Ți-au obosit tălpile de când s-a stins lumina asta între noi. Ne-om îngropa amândoi sub altare păgâne. Când clipa o veni, dar nu înainte. Verși. Te reverși. Nu mai poți să știi. Ai vrea să-ți mărturisesc numele cu care mă strigă mama copil. Ai vrea să știi, dar totuși nu. Tu, pui de struțo-copil, nu-ți aminteșți că înainte că tu să fii, eu deja mă pierdusem în pustiu. Am fost o minune prodigioasă, mi-au spus. Sihastru încă din burtă mamei. La 5 ani, m-am ras în cap și m-am călugărit. Aș vrea să spun acum că nu a fost decât o copilărie, că Mama mă iubea bine, că n-am făcut-o dintr-o foame năpraznică. Însă ne știm deja de prea mult timp și nu te-am mințit până acum. Privesc la ține și mi-ar plăcea uneori să redevin ce eșți tu acum. Să iau marea pe limbă pentru întâia oară. Să nu mă fi cufundat încă în dorința nimănui. Să fiu ce-mi promisese vocea Domnului c-aș putea fi cândva. Taci, n-ai rade de un om bătrân.
Mai șți să te uiți la mine altfel decât că într-un refugiu?
Hai repede, până nu ne adulmecă groparii. Eu o iau la stânga, tu val-vârtej peste cruci. Obeliscul meu din timpuri imemoriale. Asta-i o discuție de mult. De eu. Cândva, într-o zi rece de vara, am să-mi amintesc brusc de giulgiul sub care mi-am culcat grabă și au să-mi cadă picioarele. Te previn, s-ar putea să fie ceva teribil de la care să nu-ți revii prea ușor. Dar cât încă le mai am, încerc cum pot să te ajut. Sss. Se aud voci. Aș vrea uneori să m-audă și ele pe mine. Cât timp tu eșți aici, suntem amândoi la adăpost și n-avem să ne facem griji, dar dacă tu eșți cu mine, pe noi cine ne mai strigă? Cum scapi de ce nu ai înțeles încă că eșți?
Fugi, dar rămâi aici. Nu pleca din ce mi-ai desenat la geamul înghețat odată. Sufăr de un egoism teribil, dar adevărul e că n-am știut nicicând cât să-ți duc dorul. Înainte să te cunosc, mi-era dor de tine prea puțîn. Zile, ba chiar ani treceau fără să-mi treci măcar pasager prin gând. Apoi, după ce te-am pierdut, am început să-ți duc dorul prea fără măsură. Că un câine uitat legat în poartă.
Vino înapoi, mai maidanez mic. Te-am scris în scrum și tu ne-ai văzut doi îngeri. Vino înapoi. N-ai cum să scapi de ce refuzi să fii.
(it probably makes no sense in English.)
How do we escape from where we are?
Where do you think you are? Did they lock you up in the madhouse? Crazy child. Can't you be still when you're comfortable? Must you look for another blade? Since this darkness fell between us, you tired out the soles of your feet. Perhaps we'll bury ourselves under pagan altars. When the moment comes, but not before. Throw up. Over flow. You fail to know. You'd like me to confess the name my mother called me as a child. You'd know, and yet, not quite. You, cub of a peacock-child, do not remember that before you even were, I'd already lost myself in the desert. I used to be a prodigal wonder, they told me. A hermit inside my mother's belly. At five, I shaved my head and joined the brotherhood. I wish I could tell you it was nothing but a childish whim, that Mummy loved me well, that I didn't sacrifice it all for a terrible hunger. Yet we've known each other much too long and I haven't lied to you yet. I look at you and would like sometimes to rebecome what you are now. To taste the sea on my tongue for the first time. To not have lost myself so completely to nobody's desire. To be what God's voice promised I might be, sometime. Shh, don't laugh at an old man.
Do you remember how to look at me without looking for shelter?
Come quick, before the diggers pick up our scent. I'll go left, you hurry over the crosses. My obelisk from before time. This is a conversation from long ago. From me. For me. Sometime, on a cold summer day, I'll remember suddenly the shroud under which I laid my hurry and my feet will drop off. I warn you, it won't be a pretty sight. You won't recover quickly. But as long as I've got them still, I try as I may to help you. Shh. There's voices. I'd like it sometimes if they could hear me, also. As long as you're here, we're both sheltered, but if you're here, who's calling us? How do you escape from something you haven't yet understood you are?
Run, but stay here. Don't leave from what you etched in the frost on my window. I'm terribly selfish, but the truth is, I've never known how much to miss you. Before you and I met, I missed you too little. Days, even years could pass when I hardly thought of you at all. Then after I lost you, I missed you without measure. Like a hound forgotten tied to the gate.
Come back, you little vagabond, you. I wrote you in ash and you made us both into angels. Come back. You can't escape from what you refuse to be.
I told you it made no sense in English.
I was listening to this while I wrote the above. Every time I write in my native language, I remember how much I miss it. I disliked the song at first. I had an idea of how it should be. But it's grown on me and the sense of despair in it has something familiar, after all.
Technically a full EP, that last one, but hey. Happy #threetunetuesday, @ablaze! And everyone else.)
